Un antrenament extrem: Cum izolația poate transforma mintea umană

Ce te face să alegi să te izolezi de lume timp de 12 ani? Taguchi, un călugăr japonez, va deveni al 118-lea „Jishin”, un fel de „mare veghetor”, și se pregătește să îmbrățișeze această provocare extremă. Zilele lui vor fi dedicate pregătirii meselor simple și îngrijirii mausoleului și grădinii templului. Acest ritual, considerat brutal în budism, este descris ca un adevărat „infern”, iar iernile aspre de pe munte nu fac decât să intensifice provocările. Deși mulți au cedat în fața dificultăților, Taguchi așteaptă cu nerăbdare să îmbrățișeze această experiență, spunând: „Sunt copleșit de bucurie că mă aflu la linia de start a acesteia”.

Dar ce se întâmplă cu mintea umană în fața unei asemenea izolări? Studiile arată că izolarea prelungită poate crește riscul de boli de inimă, accidente vasculare, diabet de tip 2, depresie și anxietate. Oamenii care trăiesc în singurătate severă tind să moară mai devreme, iar în cazuri extreme, pot apărea halucinații și confuzii mentale. Sarah Shourd, o americană care a stat aproape 14 luni în izolare într-o închisoare din Iran, a descris cum a început să vadă lumini intermitente, doar pentru a realiza că nu era nimic acolo.

Însă, când izolarea este o alegere, lucrurile se schimbă. Un studiu din 2017 a arătat că 10 călugări și 10 călugărițe din Spania nu percepeau singurătatea ca pe o suferință, ci ca pe o cale spre divinitate. Aceștia recunoșteau dificultățile, dar găseau un sens profund în suferință. Este un paradox fascinant: în timp ce unii sunt distruși de izolarea forțată, alții o îmbrățișează ca pe un drum spre iluminare.