Un paradox al democrației românești: milioane de cetățeni români trăiesc și muncesc în afara granițelor țării, contribuind la economia globală și, adesea, menținând legături strânse cu România. Cu toate acestea, vocea lor pare să se piardă în coridoarele puterii de la București.
Doar doi senatori reprezintă aproape cinci milioane de români din diaspora, o disproporție izbitoare care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt percepuți și reprezentați acești cetățeni în Parlamentul României.
Interviuri cu experți din diverse domenii, stabiliți în țări precum Olanda, Franța, SUA și Germania, dezvăluie o realitate complexă și adesea ignorată. De la fizicieni și cercetători la medici și economiști, românii din diaspora oferă o perspectivă clară asupra provocărilor și așteptărilor lor.
O reprezentare politică disproporționată:
Cristian Presură, fizician stabilit în Olanda, subliniază discrepanța dintre numărul românilor din diaspora și reprezentarea lor parlamentară: „Numărul de parlamentari asociați diasporei este egal cu cel al unui județ mediu, deși numărul de cetățeni în diaspora este aproape de zece ori mai mare.” Acest dezechilibru creează un sentiment de marginalizare și devalorizare a votului cetățenilor români din afara țării.
Diaspora, o entitate complexă și eterogenă:
Antropologul Monica Heintz atrage atenția asupra diversității diasporei românești, formată din valuri succesive de migranți cu motivații și experiențe diferite. De la migranții politici stabiliți de decenii în străinătate la tinerii plecați la studii sau în căutarea unor oportunități profesionale, diaspora românească este departe de a fi un monolit.
O perspectivă simplistă și lipsită de nuanță:
Reprezentanții Diaspora Civică Berlin critică viziunea simplistă și stereotipă pe care o au unii politicieni români despre diaspora, văzută adesea ca o masă omogenă de oameni nostalgici, dornici să se întoarcă acasă „să danseze hore și să mănânce sarmale”. Realitatea este mult mai complexă, mulți români din diaspora fiind integrați în țările de adopție, cu copii care merg la școală acolo și cu o identitate culturală hibridă.
Provocările integrării și ale menținerii legăturilor cu România:
Liviu Aron, cercetător la Harvard, subliniază importanța comunicării între diaspora și România, precum și între diferitele comunități de români din aceeași țară. De asemenea, plecarea din țară și eventuala revenire sunt procese care necesită o simplificare birocratică și o mai bună comunicare între autorități și cetățeni.
Finanțarea, o problemă crucială pentru comunitățile românești din diaspora:
Lipsa finanțării și a susținerii din partea statului român reprezintă o problemă majoră pentru asociațiile românești din diaspora, care se luptă să promoveze limba și cultura română, să ofere consiliere socială și să susțină dezvoltarea comunității. Un fond transparent și independent de influența politică ar putea fi o soluție pentru a sprijini aceste inițiative esențiale.
Drepturile muncitorilor, o preocupare constantă:
Monica Heintz atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă mulți români care lucrează în străinătate, în special în ceea ce privește drepturile sociale și sindicale, precum și accesul la pensii. Mulți români acceptă condiții de muncă precare, neavând cine să le apere interesele.
O șansă pentru România:
Radu Lupescu, medic în Franța, consideră diaspora o șansă pentru România și pledează pentru o mai mare implicare a guvernului în integrarea românilor în țările de adopție. Reprezentarea politică insuficientă a diasporei este văzută ca o anomalie care trebuie corectată.
Concluzie:
Vocea diasporei românești, o comunitate diversă și dinamică, trebuie ascultată și luată în considerare în procesul decizional de la București. O reprezentare politică echitabilă, o comunicare eficientă și o susținere financiară adecvată sunt esențiale pentru a valorifica potențialul imens al acestei comunități și a consolida legăturile dintre românii de pretutindeni.