Jocul periculos al Kremlinului: De ce nu există cale de întoarcere pentru Rusia?

Occidentul trebuie să ia astăzi în serios provocarea Rusiei pentru a evita ca un nou război să coste mult mai mult mâine. Aceasta este concluzia inevitabilă a analizei Foreign Affairs, o concluzie care răsună cu o gravitate alarmantă.

August 2024. Trupele ucrainene lansează o operațiune surpriză în regiunea rusă Kursk, cea mai mare invazie străină pe teritoriul Rusiei de la Al Doilea Război Mondial. Reacția lui Vladimir Putin este imediată și clară: o declarație virulentă împotriva Statelor Unite și Europei. „Occidentul luptă împotriva noastră cu mâinile ucrainenilor”, afirmă el, dezvăluind adevărata natură a conflictului: un război al Rusiei nu doar împotriva Ucrainei, ci împotriva Occidentului.

Dar Putin nu răspunde militar imediat. Nu își riscă trupele din estul Ucrainei, nici măcar pentru a-și recuceri teritoriile „de acasă”. Trei luni mai târziu, însă, cu trupele ucrainene încă prezente în Kursk, Moscova apelează la ajutorul trupelor nord-coreene – pentru prima dată în peste un secol, Rusia invită trupe străine pe teritoriul său. O demonstrație clară a unui angajament fără precedent în război și într-o confruntare extinsă cu Occidentul.

Acest război, în primul rând o demonstrație de forță imperialistă pentru a anula independența Ucrainei, urmărește, în final, restabilirea ordinii europene post-Război Rece, slăbirea Statelor Unite și crearea unui nou sistem internațional care să ofere Rusiei statutul și influența pe care Putin le consideră dreptul său. Aceste obiective nu sunt noi, dar războiul a întărit hotărârea lui Putin și i-a îngustat drastic opțiunile. Nu mai există cale de întoarcere.

Putin a transformat deja societatea, economia și politica externă a Rusiei pentru a se poziționa împotriva Occidentului. A acceptat statutul de regim paria, ceea ce înseamnă că Rusia este acum chiar mai puțin dispusă să se abțină de la acțiuni radicale. Se creează astfel premisele unei confruntări exacerbate, în ciuda pretențiilor președintelui ales al SUA, Donald Trump, de normalizare a relațiilor cu Moscova.

Războiul nu merge bine pentru Kiev, parțial din cauza asistenței occidentale limitate. Acest lucru ar putea duce la o victorie rusă, urmată de o reconstrucție militară și o nouă luptă pentru redefinirea ordinii de securitate în Europa. Kremlinul ar putea încerca să obțină concesii de la administrația Trump, cum ar fi reducerea sancțiunilor, pentru a-și consolida poziția înainte de următoarea confruntare.

Rusia își pregătește deja terenul prin sabotaje și operațiuni speciale în Europa, dar și prin apropierea de state nedemocratice ca Iranul și Coreea de Nord. Statele europene sunt doar puțin mai pregătite decât acum trei ani pentru a se confrunta singure cu amenințarea rusă. Și, în funcție de finalul războiului din Ucraina, există riscul real al unui nou război.

Întrebarea nu este dacă Rusia va reprezenta o amenințare, ci amploarea acestei amenințări și efortul necesar pentru a o ține sub control. China rămâne principalul competitor al Statelor Unite, dar chiar și concentrându-și atenția pe Asia, Washingtonul nu poate ignora un adversar atât de intransigent în Europa, mai ales unul care reprezintă o amenințare militară directă pentru membrii NATO.

Amenințarea rusă este globală. Dorința lui Putin de a declanșa război, de a ataca societăți democratice și de a încălca normele internaționale, precum și capacitatea lui de a scăpa nepedepsit, creează un precedent periculos pentru alte țări. Furnizarea de echipamente militare și know-how de către Kremlin către adversarii SUA va amplifica amenințările, multiplicând provocările pentru Washington din partea Chinei, Iranului, Coreei de Nord și a altor state susținute de Rusia.

Statele Unite și Europa trebuie să investească acum în confruntarea cu Rusia sau să plătească un preț mult mai mare mai târziu. Administrația Trump nu-și permite luxul de a ignora amenințarea rusă. Dacă Putin percepe acest lucru, va deveni și mai îndrăzneț în eforturile sale de a slăbi Statele Unite și aliații lor.

Washingtonul și aliații săi ar trebui să ajute Ucraina să-și consolideze poziția înainte de negocieri. Statele Unite au dreptul să prioritizeze China, dar pentru a concura eficient cu Beijingul, trebuie mai întâi să asigure stabilitatea securității europene. Washingtonul trebuie să rămână garantul principal al acestei securități, asigurându-se că Europa investește în propria apărare.

Prin contracararea Rusiei astăzi, Statele Unite și Europa își pot asigura că amenințarea de mâine va fi gestionabilă.

Putin a schimbat Rusia într-un mod ireversibil. Confruntarea a devenit o caracteristică fundamentală a politicii externe ruse, iar Putin evocă o „luptă existențială” cu Occidentul pentru a-și justifica regimul. Această percepție a unui conflict permanent cu Occidentul consolidează baza ideologică a regimului său, esențială pentru menținerea puterii.

Însă, dependenta tot mai mare de represiune creează riscuri pentru stabilitatea regimului. Represiunea, deși eficientă pe termen scurt, poate duce la erori fatale, la lipsa de informații precise și la o acumulare de nemulțumire care ar putea genera instabilitate.

Pentru a-și consolida puterea, Putin a controlat informațiile pentru a convinge populația rusă că țara se află într-un război cu un Occident care dorește să o distrugă. A reorientat economia rusă în jurul războiului, schimbări greu de inversat. Politica externă este, de asemenea, transformată în moduri ireversibile.

Invazia Ucrainei a făcut imposibilă stabilirea de legături cu Occidentul, forțând Moscova să caute parteneriate în altă parte. Apropierea de China, Iran și Coreea de Nord este parțial dictată de necesitate, dar reflectă și o strategie de rezistență pe termen lung față de Occident.

Kremlinul a mizat totul pe aceste parteneriate, renunțând la prudență în cooperarea cu Coreea de Nord, depășind preocupările legate de dependența de China și aprofundând relațiile cu Iranul. Aceasta este o nouă strategie pentru Moscova, care nu va dispărea odată cu sfârșitul războiului din Ucraina.

Amenințarea militară rusă nu va dispărea. Reconstituirea armatei ruse este o chestiune de „când”, nu de „dacă”. Chiar dacă Rusia nu-și poate susține cheltuielile actuale de război, bugetul apărării va rămâne probabil semnificativ mai mare decât înainte de război. Rusia va păstra o armată mare, cu o structură extinsă.

Reconstrucția armatei ruse va întâmpina obstacole, datorită potențialului limitat al industriei de apărare și a deficitului de forță de muncă calificată. În ciuda sancțiunilor, Rusia a reușit să crească producția de rachete, arme de precizie, drone și muniție, dar folosește și stocuri sovietice invechite. Extinderea forțelor și refacerea pierderilor epuizează resursele.

Forțele armate ruse vor fi un mozaic de unități, unele mai capabile decât în 2022, altele folosind echipamente vechi. Șansele ca armata rusă să fie înfrântă decisiv și să nu mai reprezinte o amenințare sunt minime.

Riscurile asociate cu reconstrucția armatei ruse sunt exacerbate de răspunsul slab al Occidentului. Europa are un drum lung până va fi pregătită să facă față singură amenințării ruse. Producția europeană de apărare este insuficientă pentru a îndeplini obiectivele de reînarmare, în ciuda avantajelor Europei în materie de capital, echipamente și forță de muncă. Țările europene și-au redus stocurile prin transferul de echipamente către Ucraina.

Cheltuielile europene pentru apărare vor crește, dar probabil nu suficient pentru extinderea semnificativă a capacităților militare. Producția de apărare este constrânsă de capacitatea industrială, ratele lente de contractare și imperativele bugetare.

Statele Unite nu își vor extinde semnificativ prezența în Europa. Europa trebuie să suporte majoritatea costurilor pentru a asigura apărarea Ucrainei și a descurajarea unei agresiuni viitoare ruse.

Liderii americani trebuie să fie realiști cu privire la capacitățile Europei. Chiar și țările care investesc masiv în echipamente au probleme în recrutarea și instruirea soldaților. Cheltuielile pentru apărare nu se traduc ușor în capacitatea de a desfășura operațiuni militare la scară largă. Majoritatea forțelor armate europene au evoluat pentru a completa armata americană, nu pentru a opera independent.

Statele Unite ar trebui să continue să facă presiuni asupra aliaților săi europeni să-și asume mai multă responsabilitate, dar Washingtonul trebuie să înțeleagă că Europa va avea nevoie de timp.

Riscul unui nou război crește. Moscova duce deja un război hibrid împotriva Europei. Persoane susținute de Rusia au incendiat depozite de arme pentru Ucraina, au folosit migranți împotriva Europei și au atacat infrastructura feroviară în Republica Cehă și Suedia. Kremlinul dorește să arate că se poate răzbuna pentru sprijinirea Kievului.

După terminarea războiului din Ucraina, aceste acțiuni subversive vor continua. Scopul tacticilor hibride ale Moscovei este de a umili Occidentul, a slăbi societățile occidentale, a crea o prăpastie între SUA și Europa și a-i convinge pe europeni să nu se confrunte cu Moscova. Intimidarea nucleară face parte din strategie.

Rusia nu poate provoca direct NATO. Conflictul hibrid actual va continua probabil până când armata rusă își va reveni, dar Kremlinul va căuta oportunități de a submina NATO. Moscova va fi prudentă, dar ar putea fi tentată dacă aliații occidentali nu au hotărârea de a se apăra.

Înclinația Kremlinului pentru asumarea de riscuri și calcule greșite complică situația. Moscova și-a subestimat capacitatea de a învinge rapid armata ucraineană și de a zdruncina hotărârea Occidentului. Autocrații ca Putin sunt predispuși la erori.

Washingtonul și aliații săi nu ar trebui să subestimeze amenințarea, chiar dacă forțele NATO sunt bine echipate.

Confruntarea cu Rusia va fi cea mai intensă în Europa, dar provocarea Moscovei este globală. Moscova a eludat sancțiunile, sfidând previziunile de izolare internațională.

Cu cât Putin se ciocnește mai mult de SUA și aliați și cu cât pare să scape nepedepsit, cu atât mai multe țări vor fi inspirate să provoace Occidentul. Moscova sprijină activ țări care se opun Occidentului: junte din Africa, Sudan, Houthis din Yemen.

Consecințele pentru Statele Unite pot fi limitate, dar aceste acțiuni sporesc provocările pentru Washington. După terminarea războiului din Ucraina, Rusia va putea aloca mai multe resurse grupurilor care amenință interesele SUA.

Unii analisti speră că interesele economice ale Chinei o vor încuraja să limiteze Rusia. Dar China pare mulțumită să lase Rusia să zdruncine sistemul internațional, profitând de dezordine. Dacă va exista vreun control asupra activităților destabilizatoare ale Rusiei, acesta va trebui să vină din partea Occidentului.

Menținerea legăturilor Rusiei cu China, Iranul și Coreea de Nord este o problemă gravă. Războiul din Ucraina a dus la un nivel de cooperare între aceste țări neașteptat. Moscova, scăpată de preocupările legate de reputație, va fi mai puțin constrânsă în a acorda asistență unor regimuri odioase. Sprijinul Rusiei pentru aliații săi ar putea duce la dezordine în regiuni cheie.

Este iluzoriu să credem că presiunile asupra Ucrainei pentru a pune capăt războiului ar diminua cooperarea Moscovei cu aliații săi. Legăturile dintre China, Iran, Coreea de Nord și Rusia sunt determinate de stimulente mult mai profunde decât considerentele legate de războiul din Ucraina. Concesiile făcute Rusiei nu vor face decât să consolideze capacitatea Kremlinului de a-și ajuta partenerii să slăbească Statele Unite.

Ambițiile Rusiei ar putea să nu se oprească în Ucraina. În absența unei acțiuni occidentale, costurile contracarării agresiunii rusești vor crește. Rusia este un stat în declin, dar potențialul său de a favoriza conflictele rămâne semnificativ. Povara descurajării agresiunii ruse nu va scădea în viitorul apropiat.

Washingtonul și aliații săi nu ar trebui să se gândească doar la războiul actual din Ucraina, ci să înceapă să investească acum pentru a preveni viitoarele agresiuni rusești. Concesiile față de Rusia nu vor face apărarea Europei mai ușoară. Washingtonul are alte priorități, dar pentru a se confrunta eficient cu China, SUA trebuie mai întâi să asigure securitatea europeană.

Prioritizarea politicii este importantă, dar la fel este și consecvența. Administrația Trump trebuie să se ocupe de războiul din Ucraina. Ajutarea Kievului să încheie războiul în condiții favorabile este cea mai evidentă modalitate de a reduce amenințarea din partea Rusiei și aliaților săi. Acest acord ar trebui să facă parte dintr-o strategie mai amplă de descurajare a Rusiei și de asigurare a securității Ucrainei.

Administrația Trump ar trebui, de asemenea, să mențină rolul SUA de principal garant al securității europene, depunând în același timp eforturi pentru a reduce partea sa din costul mentinerii acesteia. Statele europene ar trebui să devină mai capabile de acțiuni colective care nu necesită asistența SUA.

Nu există o soluție simplă la confruntarea Occidentului cu Rusia. Revizionismul și agresiunea Rusiei nu vor dispărea. Chiar dacă războiul din Ucraina se încheie printr-o încetare a focului, fără garanții de securitate pentru Kiev, un nou război rămâne probabil. Ignorarea amenințării ruse nu va face decât să permită creșterea acesteia.

Este mult mai bine ca Statele Unite și aliații săi să ia în serios provocarea Rusiei astăzi decât să permită ca un nou război să coste mult mai mult mâine.

Transnistria, Nagorno-Karabah și cele două războaie cecene ar fi trebuit să fie indicatori ai unei catastrofe viitoare, dar nu au fost. Occidentul ar fi putut recunoaște la timp catastrofa iminentă, dar nici măcar discursul lui Putin de la München din 2007 nu a fost auzit. Înfrângerea Rusiei nu este o sarcină ușoară, dar soluția ei va consolida poziția Occidentului în viitoarea împărțire a lumii.