Veterani furioși: Americanii sunt „carne de tun” în criza cu Iran

„Guvernul ne folosește ca pe niște pioni.” Nu, nu e un titlu de film, ci sentimentul profund de furie al veteranilor americani după ce a izbucnit războiul în Iran. Întrebarea pe care și-o pun mulți este: Pentru ce?

Veteranii se simt trădați de liderii care-i aruncă în conflicte fără un plan clar și îi neglijează odată întorși acasă. Brandon Waithe, fost sergent major, spune că sunt „sacrificați pentru capriciile unei administrații care nu învață din greșelile trecutului”.

Ceva nu se leagă. După zeci de ani de războaie eșuate, multe dintre ele cu Iranul ca adversar tăcut în umbră, America își trimite iarăși trupele la luptă. În vreme ce SUA își grăbește militarii să plece la război, veteranilor li se refuză susținerea la întoarcere.

„Diplomația contează mai mult decât letalitatea bombastică”, spune Phil Klay, un veteran care a văzut cu ochii lui devastarea războiului în Irak. Are dreptate. Istoria ne arată că schimbarea de regim rareori reușește. Soldații lui 11 septembrie, epuizați de luptă, se întreabă de ce lecțiile trecutului sunt atât de ușor uitate.

Maggie Seymour, fostă ofițer de marină, nu poate să creadă că avioanele americane bombardează din nou. Sentimentul că „ne-am aruncat în actiune ca o gașcă de copii care joacă fotbal” îi lasă pe mulți muți de uimire. Fiecare viață contează, dar oare liderii înțeleg acest adevăr simplu?

Veteranii, ca Jason Dempsey, simt că generația lor este mult mai sceptică față de utilizarea forței brute. Dezamăgirea lor este profundă. „Pentru un motiv pe care președintele nici măcar nu-l poate articula?”, se întreabă Dempsey. Întrebările rămân, dar răspunsurile întârzie să apară.

Pentru mulți, amintirea celor 20 de ani de război aduce un gust amar. „Suntem sacrificați pentru interesele altora”, spun veteranilor care primesc telefoane de la rezerviști îngrijorați. Lumea întreabă: Se va termina vreodată?

Pe câmpul de luptă, nu există victorii fără pierderi. Iar pierderile sunt greu de justificat când scopurile nu sunt clare. Speranța? Poate că, în sfârșit, vom învăța din greșelile trecutului.