Constanța, epicentrul kitschului: Piața Ovidiu, o scenă de coșmar. Anul acesta, Târgul de Crăciun propune o imagine halucinantă și profund neliniștitoare. Zeci de ursuleți de pluș, legați brutal de balustrade, creează o impresie macabră. Mai degrabă par spânzurați, victime inocente ale unei imaginații bolnave și total lipsite de simț estetic. Oricine privește are senzația că a nimerit într-un film horror de serie B, nicidecum într-o atmosferă menită să celebreze bucuria sărbătorilor de iarnă. Este un dezastru vizual, un afront adus conceptului de decorațiune festivă.
Intenția de a folosi ursuleți, în sine, nu e nouă. Multe orașe din lume apelează la ei. Însă, execuția, diferența, este abisală. Acolo unde un oraș precum Strasbourg reușește să creeze un tablou de poveste, inundat de lumini calde, cu brazi impunători și ornamente gândite până la cel mai mic detaliu, Constanța livrează o parodie urbană stridentă. Un bloc comunist, cu pereți gri, crăpați, alături de rufe puse la uscat – iar peste toate acestea, treizeci de ursuleți aliniați ca într-un Pluton de Execuție, evocând mai degrabă un roman trist decât o decorațiune festivă. Acești ursuleți nu îți încălzesc sufletul. Dimpotrivă, îți generează un singur șoc estetic și o întrebare apăsătoare: de ce, și, mai ales, cine a putut aproba un asemenea derapaj artistic?
Visul unei atmosfere festive, magice, se transformă la Constanța într-o intervenție disperată, o operațiune de salvare vizuală eșuată lamentabil. Este un kitsch grotesc care strigă la cer, o dovadă incontestabilă de neputință administrativă și culturală. Acești ursuleți devin astfel simbolul perfect al orașului: un amestec deplorabil de improvizație, o nepăsare cronică și o atitudine eternă de genul merge și așa, fără nicio pretenție la calitate sau bun gust. Strasbourg realizează magie. Constanța, în schimb, lipește plușuri pe un bloc obosit și se iluzionează că a rezolvat astfel complexitatea și spiritul Crăciunului. Și ca o ironie supremă a sorții, sau poate nu, contractele de acest gen cu primăria par să se ducă, cu o predilecție suspectă, spre firme din București. Un detaliu nu doar curios, ci și extrem de relevant, sugerând o corelație nefericită între calitatea execuției sub orice critică și beneficiarul real, dubios, al banilor publici. Un liberal, chipurile, până în măduvă, dar cu o sete insațiabilă pentru fondurile cetățenilor.