Alegerile Prezidențiale: Un Joc de Carturi Imprevizibil

Alegerile prezidențiale din acest an se anunță a fi un eveniment politic cu totul special, o premieră în istoria postdecembristă a României. Sociologul Daniel Sandu, cercetător la Universitatea Fribourg din Elveția, trage un semnal de alarmă: partidele tradiționale, odinioară coloane vertebrale ale scenei politice, par mai puțin relevante ca niciodată în cursa pentru Cotroceni.

Spre deosebire de edițiile precedente, unde candidații PSD și PNL adunau împreună între 60-70% din voturi, în acest an, potrivit sondajelor citate de Sandu, abia depășesc pragul de 40%. Această situație, nemaiîntâlnită până acum, face din aceste alegeri un eveniment cu un grad ridicat de impredictibilitate. Cu patru candidați concurenți la o distanță redusă în sondaje, lupta pentru locul doi se dă la o marjă de doar 7-8%, ceea ce face extrem de dificilă orice predicție sigură.

Marcel Ciolacu, premierul României, pare a fi favorit pentru a accede în turul doi. Dar nici această poziție nu îi garantează victoria. Sandu subliniază necesitatea pentru Ciolacu de a evita greșeli majore în campanie, deoarece adversarul său din turul secund va fi nevoit să-l „demonizeze” pentru a-i diminua șansele de succes. În ceea ce privește adversarii potențiali, Ciolacu pare mai puțin vulnerabil în fața lui Nicolae Ciuca (PNL), dar riscul cel mai mare îl reprezintă Mircea Geoana. Experiența internațională și rafinamentul diplomatic al lui Geoana ar putea fi atuuri importante într-o eventuală confruntare directă.

Totuși, Geoana se confruntă cu imaginea unui „PSD light”, ceea ce ar putea să-i afecteze popularitatea. Pe de altă parte, Sandu atrage atenția asupra lui George Simion (AUR), care ar putea profita de nemulțumirea generală a populației față de situația economică dificilă și de luptele interne dintre ceilalți candidați. Simion, un candidat al opoziției care nu a participat la guvernare în ultimii ani, ar putea atrage un număr semnificativ de voturi din rândul cetățenilor dezamăgiți.

Klaus Iohannis, actualul președinte, se bucură de o popularitate scăzută, dar PNL nu pare să deconteze în mod direct nereușitele sale. Sandu consideră că în România, primul ministru are un rol esențial în imaginea guvernării, iar guvernul PSD-PNL, deși nu a gestionat lucrurile perfect, nu a făcut o treabă „catastrofală”.

USR, care a obținut rezultate slabe la alegerile anterioare, își vede acum șansele de reabilitare în persoana Elenei Lasconi. Sandu consideră că Lasconi ar putea fi o adevărată „locomotivă” pentru USR, oferindu-le o oportunitate de a se dezvolta într-un mod mai eficient decât în trecut. USR are șansa să se poziționeze ca o alternativă la partidele establishment și partidele radicale de dreapta, cum ar fi AUR. Totuși, succesul depinde de obținerea unui scor semnificativ atât pentru Lasconi, cât și pentru partid în ansamblu. Sandu atrage atenția asupra lipsei de cadre la USR, dar se declară optimist în privința capacității lor de a-și îmbunătăți scorul față de alegerile trecute.

PNL se prezintă, în schimb, ca un partid fragmentat, cu un conflict intern vizibil și cu un lider, Nicolae Ciuca, contestat de mai multe figuri importante din partid. Spre deosebire de situația unității din PSD, în jurul lui Marcel Ciolacu, PNL pare a fi mai puțin solid.

În ceea ce privește AUR, Sandu este mai puțin optimist. Partidele de extrema dreapta par să-și fi atins limita, iar fragmentarea lor internă, exemplificată prin relația tensionată între AUR și SOS (partidul Dianei Sosoaca), nu sugerează o surpriză majoră la alegeri. Sandu estimează că nu au șanse mari de a obține 20% din voturi.

În concluzie, aceste alegeri prezidențiale se anunță a fi o cursă captivantă, cu un rezultat extrem de dificil de prezis. Lupta strânsă între candidați și imprevizibilitatea scenei politice fac din aceste alegeri un eveniment unic în istoria recentă a României.